Iubiri (ne)împlinite

O ficțiune fără nicio legătură cu personaje din realitate!

Foarte de curând mă gândeam cât de interesanta poate deveni relația între o femeie și un bărbat. Nu e o tema simplă, după cum își poate imagina oricine. Și, cu toate astea, am ajuns la o concluzie foarte importantă.

Unchiul meu îmi spunea destul de des despre cât de frageda și nevinovată este tinerețea. Acel moment în care simți că iubești pe cineva și că persoana respectivă îți umple golul din suflet. Atunci când știi ca ai nevoie sa atingi, pentru ca numai așa poți transmite cu adevărat bucuria de a fi împreună. Și mi-am adus aminte că, din păcate, sau poate din fericire, prima mea iubire a fost una neîmplinita. Credeam atunci că s-a terminat lumea… și că nu voi mai iubi niciodată…

Acum două zile m-a sunat un prieten să îmi spună că fiul său suferă cumplit din dragoste. S-a îndrăgostit de cineva din clasă și s-a închis complet în el. Când m-a întrebat ce ar putea să facă, i-am zis să îl întrebe cum își dă seama că fata pe care o iubește nu îl iubește și ea, la rândul ei? După câteva momente de tăcere, mi-a zis că așa va face. L-am rugat să mă sune și să îmi spună și mie ce răspuns a primit.

După ce am închis telefonul, mi-am adus aminte despre ce povesteau băieții din liceu, cei care aveau mare succes la fete. Dialogurile pe care le purtau, glumele pe care le făceau și modul în care fetele de abia așteptau să se vadă cu ei. Iar noi, restul, ascultam fascinați și ne gândeam cum să facem și noi să ajungem ca ei.

Am înțeles mult mai târziu cum stau lucrurile, atunci când o prietenă bună, cu care nu am avut nicio relație amoroasă, îmi povestea: „Când un bărbat știe cum să se comporte și cum să vorbească cu tine, ajungi să te simți atrasă de el și nu știi de ce îl dorești din ce în ce mai mult. E ceva care se întâmplă de la sine. Pur și simplu știi că vei face pasul foarte curând, pentru că de abia aștepți să îi simți îmbrățișarea și sărutările.” Cât de simplu este de fapt totul, mi-am zis în sinea mea atunci.

Deci asta făceau acei băieți pe care îi invidiam în liceu. Aveau atitudine și acționau normal, cum ar trebui să facem cu toții. Și atunci când m-a sunat prietenul meu să îmi spună că fiul său nici măcar nu a vorbit cu fata aceea și că totul este numai în capul lui, i-am replicat că e doar o problemă de timp și de așezare în viață și că ar trebui să încerce să îi arate cum să se comporte în realitate cu persoana pe care o iubește.

După ce am închis telefonul, mi-am dat seama că ce spunea unchiul meu, despre cât de fragedă și de nevinovată este tinerețea, era foarte adevărat. Probabil că și el suferise intens din niște relații neîmplinite. Și asta pentru că, în loc să acționeze, credea că lucrurile se întâmplă de la sine. Că este suficient doar să îți dorești și să îți imaginezi, și relația de iubire devine reală. Am zâmbit și m-am gândit: cine știe ce ar fi fost acum, dacă și eu acționam cu acea atitudine atunci când m-am îndrăgostit prima oară. Apoi, mi-am dat seama de un lucru care m-a uimit profund: astăzi nici nu mai știu cum arăta acea iubire…

Relația între un bărbat și o femeie poate fi pe cât de simplă, pe atât de complicată. Ea poate fi banală sau extatică, poate fi o învârteală în jurul cozii sau o spirală ascendentă. Depinde de fiecare din noi și de cât suflet suntem dispuși să investim pentru a o împlini. Deși ar fi extraordinar ca o relație să fie unică în viață, realitatea arată că putem iubi mai mult decât o singură data, de fiecare dată cu aceeași intensitate.